România susține joi, de la ora 19:00, în compania Angolei, meciul patru de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, Grupa A. Prima reprezentativă a câștigat toate jocurile de până acum și se află în bătălia pentru locul 1 la Trier. Angola este deja eliminată din turneul 1-16.
Naționala tricoloră se află în grafic la turneul final, poate puțin chiar peste așteptări după ce a acumulat maximum de puncte. Trebuie să recunoaștem, nu au fost foarte mulți oameni care au anticipat că România se va califica în optimile de finală după numai trei jocuri. Scăpată de grijile acestui prim obiectiv, în următoarele două zile se vor face tot felul de calcule. Pe ce loc se vor clasa tricolorele? Ce adversar vor înfrunta în optimile de finală? Dar să le luăm pe rând:
În acest moment, România are șanse mari să se claseze pe locul 1, dar să termine și pe locul 4. Acest ultim scenariu este însă foarte greu de crezut, pentru că ar trebui să se alinieze toate „astrele” împotriva naționalei. Adică fetele lui Ambros Martin să piardă ambele jocuri, Franța să piardă cu Spania și, de asemenea, Spania și Slovenia să încheie la egalitate în ultima zi.
Starea de spirit în sânul primei reprezentative este foarte bună, iar tricolorele nu iau în calcul decât victoria împotriva Angolei, caz în care varianta locului 4 cade definitiv, indiferent ce se întâmplă în toate celelalte meciuri rămase de disputat. „Va fi un meci dificil cu Angola, iar principalul nostru scop este să câștigăm, să învingem chiar și Franța pentru un loc fruntaș în grupă. Este adevărat, fetele au avut anumite dificultăți cu Angola la Jocurile Olimpice de la Rio, dar eu sper să păstrăm aceeași unitate și să ne impunem”, a declarat pivotul Cyntia Tomescu înaintea acestei partide.
România va încheia grupa foarte probabil în Top 3, iar în acest caz avem și al doilea răspuns important: va evita Norvegia în optimile de finală, care în mod normal va câștiga grupa B. Nordicele au defilat până azi la Bietigheim, grupa aflată în grija Narcisei Lecșașnu din partea IHF, iar în mod normal vor câștiga și cu Cehia, dar și cu Suedia.
Toate calculele sunt însă pentru noi, cei de pe margine, întrucât staff-ul tehnic a decretat: „Obiectivul nostru numărul 1 este Angola”. Reprezentanta Africii i-a oferit României clipe amare la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a învins-o cu 23-19. Jocul de joi prinde cele două naționale în alte posturi: tricolorele, deja calificate în optimi, în timp ce Angola este deja eliminată din această luptă. Așadar, motivația este clar de partea României.
„Faptul că ele nu mai au o miză, nu este un avantaj. Ele vor juca fără presiune și pot fi periculoase”, a susținut Cyntia Tomescu. Pata de culoare a Angolei este pivotul Albertina Kassoma, care impresionează prin statură și … coafură! Jucătoarea aduce mult cu fostul fotbalist Carlos Valderrama și nu esrte cchiar simplu de blocat. „Am lucrat suplimentar cu pivotul pentru că Albertina este o jucătoare destul de masivă și greu de ținut. Dar noi avem, de asemenea, un pivot masiv, suntem obișnuite să ne apărăm”, a mai spus Cyntia Tomescu.
În ceea privește echipa României, toate jucătoarele au trecut cu bine peste partida cu Spania, din punct de vedere medical. Doar Cristina Florianu a mai resimțit încă șocul loviturii la cap din repriza secundă. „Gândurile sunt încă amestecate”, a avut puterea să zâmbească interul stânga. N-ar fi exclus ca Florianu să fie menajată azi, așa cum s-ar putea întâmpla și cu alte fete pe parcurs, dacă lucrurile vor merge bine de la început cu Angola.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER